Contoare de energie termică

Măsurare precisă datorită soluţiilor radio

Ca urmare a creşterii costurilor energiei, este esenţial să putem măsura şi controla precis consumurile. Datorită tehnologiei ultramoderne, acest lucru este foarte uşor şi în acelaşi timp precis: de exemplu, cu contorul de energie termică sensonic® II. Oferim de asemenea soluţii adaptate pentru măsurarea energiei de răcire.

Asemenea repartitoarelor de costuri de încălzire, contoarele de energie termică sunt utilizate pentru determintarea consumului de căldură. Comparativ cu repartitoarele de costuri de încălzire, acestea măsoară debitul fizic (volumul de apă fierbinte) al energiei termice, motiv pentru care sunt denumite debitmetre pentru energie termică.

Această tehnologie de măsură modernă constă dintr-un debitmetru, doi sensori de temperatură şi un calculator electronic cu display LCD. În timp ce primul senzor de temperatură măsoară temperatura conductei de tur, cel de-al doilea senzor de temperatură înregistrează temperatura conductei de retur a circuitului de încălzire dintr-o clădire. Consumul este determinat din rezultatul diferenţei de temperatură.